Check list înainte să dai publish website-ului tău
Ai muncit luni de zile la proiectul ăsta, tot ce îți dorești acum este să inserezi ultima modificare și să apeși cât mai repede pe ”publish”. Stai, nu te grăbi. Chiar dacă ești deja plictisit și sătul să vezi aceleași culori, aceleași cuvinte și același cod, mai trece o dată prin lista de mai jos ca să fii sigur că site-ul tău nu păstrează vreo greșeală ascunsă.
Obligatoriu
Compatibilitatea: Verifică dacă site-ul tău se vede la fel de bine pe toate browserele și device-urile. Tastează pe rând: Chrome, Firefox, Safari, Internet Explorer și Edge (da, chiar și astea) și treci apoi și pe Android și iOS, atât pe telefoane, cât și pe tablete. Uită-te atent după fonturi, culori, imagini și poziția logo-urilor. Ar fi păcat ca design-ul ăla frumos la care te-ai chinuit câteva nopți să rateze vreun ecran.
Fonturile: Știi deja că diacriticele din limba română ne dau de obicei bătăi de cap, însă verifică încă o dată că toate literele sunt la locul lor. Și dacă tot ești aici, caută și Bold-urile sau Italic-urile care nu arată exact așa cum ar trebui.
Conținutul: Dacă tot treci prin tot textul, verifică și greșelile de conținut: scăpări gramaticale, greșeli de ortografie sau litere lipsă. Și fii atent să nu scapi vreun ”Lorem ipsum” pe parcurs – oricât de interesantă ar fi non-latina, probabil că nu e chiar ceea ce caută un vizitator.
Link-urile: Este frustrant pentru un utilizator să apese pe butonul de Contact și să îl redirecționeze către Blog. Verifică fiecare link și fiecare legătură, și cele interne, și cele externe. Și nu uita să faci legătura între logo și homepage – puține șanse să existe vreun utilizator care să nu apese pe logo ca să revină la ecranul principal.
Optimizarea CSS: Ar fi bine ca website-ul odată accesat să nu îi mânânce utilizatorului toată capacitatea de procesare. Verifică cererile HTTP, dacă imaginile sunt bine optimizate, dacă paginile se încarcă rapid și ce resurse folosește site-ul de pe server.
Procesele de funcționare: Indiferent dacă e vorba despre un magazin online, un blog sau un website de prezentare, trebuie să verifici că totul funcționează așa cum trebuie: dacă apeși pe ”Adaugă în coș” produsul chiar este adăugat în coș, dacă apeși pe Download, documentul poate fi descărcat, iar dacă lași un comentariu la o postare, acea postare este publicată sau este transmisă către revizuire.
Securitatea: Nu cred că trebuie să insistăm foarte mult, orice website trebuie să aibă câțiva parametri de securitate foarte bine puși la punct, astfel încât odată publicat website-ul să fie protejat de viruși sau de pierderile de informație.
Nice to have
Pagina 404 Error: În cazul (excepțional, desigur) în care site-ul tău va da crash, surprinde utilizatorul cu o pagină de eroare ”custom-made”. Crează ceva amuzant, ceva care să-l surprindă și să-l facă să dea refresh în loc de close.
Formularul de newsletter: Înainte de orice, verifică dacă formularul este activ și nu dă nicio eroare. De asemenea, asigură-te că datele introduse se duc într-o bază de date corectă. Iar dacă vrei să faci treaba ca la carte, crează un mesaj de mulțumire în care să asiguri vizitatorul că apreciezi interesul față de serviciile companiei și că nu va fi agasat cu email-uri.
SEO: Dacă vrei ca site-ul pe care l-ai construit să și servească scopului pentru care l-ai realizat, optimizarea SEO devine mai mult un ”mandatory” decât un ”nice to have”. Oricum, chiar dacă nu este treaba programatorului să aibă grijă de acest aspect, poți să îți ajuți clientul prin niște tag-uri și cuvinte cheie bine plasate, care să îmbunătățească indexarea site-ului.
La Webgrade, trecem de cel puțin două ori prin toate aceste elemente și prin multe altele, pentru că este important să știm că produsul pe care îl predăm este realizat la cea mai bună calitate și că oferim un serviciu de care clientul nostru este mulțumit. Plus că orice verificare făcută înainte de publicare ne scutește de munca în plus de a corecta ulterior problemele ce puteau fi evitate.