Favicon: iconița pe care o cauți printre zecile de tab-uri deschise
Te uiți la browserul tău și printre prea-multele taburi deschise încerci să găsești fereastra de e-mail. Plicul cu contur roșu de la Gmail îți sare în ochi și zici ”Evrika!”. Ei bine, iconița care te face bucuros atunci când o găsești are un nume: se numește favicon, și are rolul de a te ajuta să identifici rapid brandul website-ului pe care îl folosești.
Favicon = pictograma asociată unui anumit site web, de obicei afișată lângă numele site-ului în bara de adrese a unui browser
Sau altfel explicat:
Plicul pentru Gmail, F-ul pentru Facebook, G-ul pentru Google, piramida pentru Webgrade, toate sunt favicons. Dacă ai marcat un anumit website ca favorit sau l-ai adăugat în lista ta de pe home screen, un favicon te ajută să identifici rapid prin imagine și culoare site-ul pe care îl cauți. De ce sunt atât de importante? De ce nu ne ajung doar titlurile website-urilor ca să le identificăm?
Faviconurile au un rol la fel de important pentru branding ca orice alt element. Dacă numele, culorile sau sloganul le aduc aminte consumatorilor despre brandul tău în tot felul de situații offline și online, faviconul le aduce aminte rapid utilizatorilor de internet care este website-ul tău. Și crede-ne, într-o mare de website-uri deschise sau un milion de aplicații pe ecranul de homepage, o iconiță colorată poate fi singurul lucru care ajută un utilizator să identifice site-ul sau aplicația pe care o caută. Un element vizual este întotdeauna mai recognoscibil decât o linie de text, iar, astfel, experiența utilizatorului cu website-ul tău este îmbunătățită.
Cum poți crea un favicon pentru website-ul tău?
Există multe generatoare online prin care poți converti logo-ul afacerii tale sau icon-ul website-ului tău într-o dimensiune favorabilă pentru a deveni un favicon. Alternativ, poți ruga un graphic designer să îți realizeze pictograma în Photoshop. Dacă te descurci pe cont propriu, poți folosi:
Ca să îți vezi faviconul în titlul tab-ului, trebuie să îl încarci în structura website-ului. Dacă website-ul tău este pe platformă WordPress, poți face ușor acest lucru din secțiunea de Appearance -> Customize -> Site Identity. Dacă website-ul tău nu este construit pe platforma WordPress, nu îți face griji, pentru că acest lucru se poate face printr-o linie de cod. Nu intrăm adânc în detalii, un programator specialist ar trebui să se descurce cu acest task în câteva secunde.
Dacă ai nevoie de ajutor, știi deja că echipa de la Webgrade îți stă la dispoziție. Trebuie doar să ne scrii și vom avea grijă de website-ul tău cât ai zice ”favicon”.